Social
Pressonline.ro: Se crează primul Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă crearea primului Muzeu Virtual al Holocaustului Romilor din România, conform pressonline.ro.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a face cunoscut trecutul istoric din timpul Holocaustului, iar realizarea acestui muzeu virtual să constituie o importantă sursă de informaţii pentru generaţia tinerilor romi, pentru istorici, cercetători, studenţi, dar şi pentru publicul larg.
Printre activităţile proiectului se numără identificarea, selecţia, cercetarea, transcrierea, traducerea şi digitalizarea documentelor şi imaginilor de arhivă. De asemenea, prin intermediul mărturiei supravieţuitorilor, muzeul virtual va prezenta deportarea romilor în Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Proiectul se derulează până la data de 15 noiembrie 2022, iar site-ul Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor, care prezintă informaţiile în format bilingv (română-engleză) va fi lansat la Muzeul Naţional de Istorie a României, în data de 9 octombrie 2022, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului.
Muzeul virtual va fi realizat de Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriatul cu Fundaţia Social – Culturală a Romilor ‘Ion Cioabă’, în cadrul proiectului ‘Muzeul Virtual al Holocaustului Romilor’, iniţiat şi coordonat de fundaţie şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Începând cu anul 2020, în România, ziua de 2 august este dedicată memoriei şi reflecţiei, fiind desemnată prin Legea 124/2020 ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, sprijinind iniţiativa Parlamentului European, care, prin rezoluţia de la 15 aprilie 2015, a decretat ziua de 2 august drept Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.

- Sport2 ore ago
Sportalert.ro: Argentina, Chile, Uruguay şi Paraguay îşi lansează oficial candidatura la organizarea Cupa Mondială din 2030
- Social13 ore ago
Calendar creștin-ortodox, 2 august, 2022. Aducerea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan
- Social3 zile ago
Pressonline: Prahova: Trei persoane, între care un copil, rănite într-un accident produs pe DN 1, la Buşteni
- Politic3 zile ago
FOTO. Pressonline.ro: Scrutin la Liga Aleşilor Locali ai PMP, în prezenţa preşedintelui Eugen Tomac
- Justiție2 zile ago
Doi adolescenţi, care au furat un rucsac cu 60.000 de lei din vestiarul unei săli de fitness din București au fost reținuți
- Justiție2 zile ago
Pressonline.ro: Bărbat de 32 de ani din Bucureşti, reţinut după ce a sustras o autoutilitară
- Social2 zile ago
Inundaţii în 4 localităţi din Prahova în urma ploilor torenţiale; locuitorii din două comune au primit mesaje RO-ALERT
- Sport2 zile ago
Sportalert.ro: FC Porto a cucerit Supercupa Portugaliei