Connect with us

Social

Newsbucuresti.ro: Decizia Universităţii din Bucureşti prin care accesul la examene a fost condiţionat de prezentarea certificatului COVID, desființată de instanță

Published

on

Newsbucuresti.ro: Decizia Universităţii din Bucureşti prin care accesul la examene a fost condiţionat de prezentarea certificatului COVID, desființată de instanță 1

Condiţionările impuse în diverse spaţii publice pe durata stării de alertă pică rând pe rând în instanţă. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis suspendarea deciziei Universităţii din Bucureşti prin care accesul la examene a fost condiţionat de prezentarea certificatului verde COVID-19, scrie newsbucuresti.ro.

Pe 16 decembrie 2021, Biroul Executiv al Consiliului de Administrație al Universității din București a decis ca accesul studenților la examenele în format fizic, pentru sesiunea din iarnă, să se facă strict în baza pașaportului verde sau test negativ. Regulamentul prevedea, însă, o singură excepție: acordul comun al studenților prezenți la examen de a nu verifica certificatele verzi, potrivit B1.

Mai mulţi studenţi au contestat în instanţă protocolul privind certificatul COVID şi au solicitat, odată cu anularea actului, suspendarea executării până la o decizie pe fond.

Tribunalul București a admis cererea de suspendare, soluție care este executorie. Astfel, studenții Universităţii din Bucureşti pot participala cursuri, fără a fi nevoiţi să prezinte certificatul verde COVID.

„Admite cererea formulată de reclamantii …., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI. Dispune suspendarea executării Deciziei Biroului Executiv al Consiliului de Administratie din 16.12.2021 referitoare la accesul studentilor in spatiul de invatamant pentru sustinerea examenelor in format fizic, până la soluţionarea definitivă a actiunii în anulare, ce face obiectul dosarului nr. 34374/3/2021. Executorie de drept, potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004. Ia act că nu se solicită acordarea cheltuielilor de judecata.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, conform art. 490 C.pr.civ. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, conform art. 427 C.pr.civ. Pronunţată astăzi, 18.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Advertisement
loading...

Popular