Connect with us

Social

Newsbucuresti.ro: Conducerea STB se întâlneşte pentru a estima pagubele provocate de grevă

Published

on

Newsbucuresti.ro: Conducerea STB se întâlneşte pentru a estima pagubele provocate de grevă 1

Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti va avea sâmbătă, începând cu ora 13:00, o şedinţă pentru a estima pagubele provocate de greva angajaţilor, a declarat, pentru Agerpres, directorului general al STB, Adrian Criţ, relatează newsbucuresti.ro.

„Să vedem ce se întâmplă. La ora 13:00 avem o şedinţă, la sediu. O să estimăm tot ceea ce înseamnă pierderi, ce identificăm în momentul de faţă, pentru că or să apară şi după 2 luni. E o şedinţă a conducerii”, a spus Criţ.

Potrivit acestuia, singura cerinţă a sindicaliştilor, în momentul de faţă, este demiterea sa.

„Ne-am întâlnit cu aseară la Primăria Capitalei. Sincer, e complicat să discuţi cu aceste persoane, în condiţiile în care ei manipulează în continuare şi nu mai vor nimic pentru angajaţi, ei vor doar demiterea mea, fără nimic altceva.

Nu mai vor, doar demiterea mea, pentru că sunt conştienţi de faptul că au greşit şi urmează să se aplice ceea ce e în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern.

Nu poţi să privezi bucureşteanul de transportul public”, a explicat directorul general al STB.

„Din păcate, în continuare, cu toate că există o hotărâre a instanţei din care rezultă că greva este ilegală, angajaţii nu o respectă. Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenta în viitor a societăţii.

Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicala, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor.

Fac apel la conştiinţa acestora să iasă pe traseu cu gândul la familiile lor, la nevoia de mobilitate a populaţiei.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu”, a declarat sâmbătă dimineaţa pentru AGERPRES Adrian Criţ.

Discuţiile dintre sindicalişti şi primarul general al Capitalei au eşuat vineri seara, angajaţii STB solicitând în continuare demisia directorului general al societăţii, care poate fi decisă numai de Consiliul de Administraţie al STB.

Angajaţii STB au intrat joi dimineaţa în grevă generală, sindicaliştii spunând că revendicările lor privind creşterile salariale nu au fost soluţionate, însă au cerut şi demisia directorului general al societăţii.

Advertisement
loading...

Popular