Connect with us

Breaking News

Ministrul educației Monica Anisie: Materia neparcursă, recuperată anul viitor; nu se vor susţine teze

Published

on

Ministrul educației Monica Anisie: Materia neparcursă, recuperată anul viitor; nu se vor susţine teze 1

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat luni că mediile elevilor vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, fără să se mai susţină tezele, iar materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată.

„Cursurile realizate în unităţile de învăţământ rămân suspendate, însă continuă învăţarea asistată de tehnologie, ca şi până acum, până în data de 12 iunie, când, de altfel, se vor încheia cursurile anului şcolar 2019-2020. Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin.

Acestea vor transmite elevilor resurse de învăţare şi sarcini de lucru. Totodată, Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conţinuturi, care erau prevăzute pentru această perioadă, să fie abordate în anul şcolar următor. Cu alte cuvinte, se recuperează materia neparcursă în această perioadă”, a arătat ministrul, într-o declaraţie de presă.

Nu se vor susţine teze, iar în situaţiile în care nu este posibilă acordarea a două calificative, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare.

„Referitor la încheierea situaţiei şcolare, ţin să menţionez că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, aşa cum, de altfel, am mai precizat, însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţiile excepţionale, de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare. Astfel, dragi elevi, vă asigur că vom încheia cu bine anul şcolar. Totodată, studenţii îşi vor continua învăţarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susţine şi online. Fiecare instituţie de învăţământ superior, în baza autonomiei universitare, va stabili modalitatea şi data susţinerii acestor examene”, a spus ministrul.

loading...

Popular