Connect with us

Breaking News

Marian Vanghelie a fost prădat de hoți. I-au luat 300.000 de euro. Polițiștii i-au prins pe infractori

Published

on

Tragedie în familia lui Marian Vanghelie. Fostul primar este în doliu

Polițiștii i-au prins pe bărbații care, în luna ianuarie, ar fi spart casa lui Marian Vanghelie. Trei bărbați, despre care polițiștii spun că fac parte dintr-o grupare specializată în spargeri de locuințe, au fost reținuți. Aceștia ar fi furat din casa lui Vanghelie bijuterii, ceasuri și un tablou.

Poliţiştii au reţinuţi trei bărbaţi bănuiţi că au spart o casă din Snagov în luna ianuarie, de unde au furat bijuterii, ceasuri şi un tablou în valoare totală de 300 de mii de euro. Potrivit unor surse, casa din care au fost furate bunurile este a lui Marian Vanghelie.

„În urma activităţilor investigativ-operative a reieşit faptul că la comiterea faptei au participat membrii unei grupări infracţionale, specializată în comiterea de infracţiuni de furt din locuinţe”, a declarat Ana Ciolcă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii au făcut mai multe percheziţi în Bucureşti şi Teleorman, în urma cărora ar ridicat suma de 7.300 de lei, ceasuri şi bijuterii.

Cei trei bărbați reținuți, cu vârste cuprinse între 40 și 48 de ani, vor fi prezentați joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri de arestare preventivă.

loading...

Popular