Connect with us

Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox,30 martie,2021. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Published

on

Calendar creștin-ortodox,30 martie,2021. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 9

Sfântul Ioan Scărarul a viețuit între anii 578-649. A intrat în cinul monahal la vârstă de 16 ani.

Sfântul Ioan Scărarul l-a avut că povățuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După moartea părintelui sau duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peștera, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani.

A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrării „Scară”, carte care ne descrie viață duhovnicească sub formă unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. „Scara” a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae și se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Pașți. Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiția și cultură să, este numit și Ioan Scolasticul.

Numele de „Scărarul” sau Climacus, vine de la principala să opera, intitulată Scara Paradisului.

Calendar creștin-ortodox,30 martie,2021. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 10

Troparul Sfântului Ioan Scărarul

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioan; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereșți daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință.

Slavă Celui ce ti-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veșnice în anul 649.

Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon

Pe 30 martie este pomenită Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Deși soțul sau era senator păgân, ea îmbrățișase tainic credință în Hristos și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice pe când Pantelimon era copil.

Calendar creștin-ortodox,30 martie,2021. Sfântul Cuvios Ioan Scărarul 11

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Proroc Ioad;- Sfântului Cuvios Ioan;- Sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului;- Sfântului Mucenic Zaharia cel Nou.

Mâine, facem pomenirea Sfântului Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

loading...

Popular