Connect with us

Social

Calendar creștin-ortodox, 5 iunie, 2022. Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

Published

on

Calendar creștin-ortodox: Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Mc. Dorotei, Ep. Tirului

Sfântul Dorotei a trăit în timpul domniei împăratului Liciniu. Sfântul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir până în vremea împăratului Iulian Apostatul, când, din cauza refuzului de a jerfi idolilor, este ucis.

Sfântul Dorotei a fost o persoană care a avut parte de o educație aleasă în tinerețe. De-a lungul vieții sale, învățătură să a fost pusă în slujba Bisericii. El a scris foarte multe cărți în greacă și în latină. Cea mai cunoscută scriere a lui este Syntagma greco-latină.

Troparul Sfântului Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului

Cu învăţături ortodoxe, sfinţite mucenice, propovăduind, dar dumnezeiesc sfânt pe tine însuţi te-ai adus Făcătorului, întâi în pustnicie cu cuviinţă vieţuind, a doua cu mucenicia tare pătimind; şi după lege ai luat răsplătirea biruinţei de la Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfinților Mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu și Pamvon;- Sfântului Mucenic Hristofor;- Sfântului Mucenic Conon;- Sfântului Mucenic Marcu din Hios.

Mâine, facem pomenirea Cuviosului Visarion.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Advertisement
loading...

Popular