Connect with us

Social

Calendar creștin-ortodox, 25 noiembrie, 2021. Sfânta Muceniță Ecaterina

Published

on

Calendar creștin-ortodox, 25 noiembrie, 2021. Sfânta Muceniță Ecaterina 5

Sfânta Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Cunoștea foarte bine limba greacă și limba latină și avea cunoștințe temeinice de astronomie și de oratorie.

Sfânta Muceniță Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Din cauza faptului că nu era creștină, nu reușește să vadă față Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deșertăciunea cunoștințelor ei și alege să primească Sfântul Botez.

În a doua vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruiește un inel de logodnă, spunându-i: „Iată, astăzi te primesc pe ține mireasă Mie nestricată și veșnică, deci să păzești tocmeală această cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pamantesc”.

În următoarea zi, Ecaterina rămâne uimită când vede inelul de logodnă pe degetul sau. Este momentul în care viață să se schimbă radical. De acum înainte începe să condamne cultul și miturile păgâne, înfruntă în discuții publice pe înțelepții vremii și chiar reușește să-i aducă la adevărată credință.Este silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni.

Datorită iubirii sale față de Hristos și a înțelepciunii cu care a fost împodobită, Sfânta Muceniță a făcut că toți filosofii prezenți să creadă în Hristos și să-L mărturisească că fiind Dumnezeu adevărat. Pentru acest lucru, toți acei înțelepți au fost arși în foc.

Pentru lupta să împotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a tăiat capul. Potrivit Sfintei Tradiții, la tăierea capului sau nu a curs sânge, ci lapte, iar îngerii au dus trupul Sfintei Ecaterina în Muntele Sinai, în locul în care Moise văzuse Rugul Aprins.

Aici s-a ridicat o mănăstire cu numele Sfintei Mucenite, Mănăstirea Sfânta Ecaterina.Sfânta Ecaterina este și ocrotitoarea studenților teologi din București. Paraclisul din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București poartă hramul „Sfânta Muceniță Ecaterina”.

O părticică din Moaștele Sfintei Ecaterina se află la Biserica Colțea din București.

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina

Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina!

Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Condacul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina

Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşînând.

Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost de neam scit, conducător de oști și sfetnic al împăraților români Decius (249-251) și Valerian (253-260).

A fost ostaș în trupa ce se chema Martenses, din Armenia cea Mare, unde stăpânea voievodul Saturnin. Pentru că devine un apărător al creștinătății, este ucis în orașul Cezareea din Capadocia.

Din Acatistul și Viață Sfântului aflăm că „A doua zi după tăierea sfântului, s-a aflat trupul lui alb că zăpadă și ieșea dintr-insul bună mireasma de mir de multpret și tamaie.

Pentru o minune ca aceea, mulți au crezut în Hristos. Apoi sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, care dădea multe tamaduiri celor bonavi”.

În biserica de pe strada Constantin Brâncuși, nr. 11, sector 3, București, se află părticele din moaștele Sfântului Mercurie.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Mercurie

Nevoinţele muceniciei răbdându-le, ca un ostaş nebiruit, ai stat înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Sfinte Mucenice Mercurie.

Unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbeşte cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Mercurie

Astăzi prăznuim credincioşii, cu cântări într-un glas, toată întrarmarea cea sfinţită a Sfântului Mercurie. Îngerii cu veselie împreună bine voiesc, mucenicii acum se bucură cu veselie. Pentru aceea s-a arătat slavă şi laudă mucenicilor.

Calendar creștin-ortodox, 25 noiembrie, 2021. Sfânta Muceniță Ecaterina 6

Tot astăzi facem pomenirea:-Sfinților 150 de retori, care au crezut în Hristos prin Sfânta Ecaterina;-Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu 200 de ostași;

-Sfântului Cuvios Petru Sihastrul și a sfinților 670 de mucenici.

Tot astăzi facem pomenirea:-Sfinților 150 de retori, care au crezut în Hristos prin Sfânta Ecaterina;-Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu 200 de ostași;

-Sfântului Cuvios Petru Sihastrul și a sfinților 670 de mucenici.

Mâine, 26 noiembrie, facem pomenirea Sfântului Stelian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Advertisement
loading...

Popular