Connect with us

Politic

Alertă la Guvern. FOTO. Ministru luat cu ambulanța. I s-a făcut rău chiar în fața premierului Ciucă. ”Respir ca peștii, dar nu mor”

Published

on

[post-views]
Alertă la Guvern. FOTO. Ministru luat cu ambulanța. I s-a făcut rău chiar în fața premierului Ciucă. ”Respir ca peștii, dar nu mor” 5

Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, a fost luat cu ambulanța astăzi, după ce i s-a făcut rău în ședința de Guvern.

”Dragi prieteni și colegi,Unii dintre voi știți deja, alții aflați acum: azi m-am “prelins” puțin în timpul ședinței de Guvern, apoi am avut un episod de “brake dance” fără să vreau.

Îi mulțumesc lui Alexandru Rafila pentru reacția rapidă și pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanța, care m-a dus la Matei Balș.

Da, medicii au depistat că am Covid și le mulțumesc pentru mobilizare. Am putine amețeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peștele, dar nu mor.

Da, am purtat mască, dar îmi cer scuze față de colegii din minister, Guvern și partid și le mulțumesc pentru mesaje și susținere.

Am anunțat pe toată lumea cu care m-am întâlnit recent.Sunt vaccinat, am mai avut Covid, nu am trecut chiar ușor prin el, se pare că nici acum.

Ne vedem luni, că nu scapă nimeni de mine așa ușor!”, ascris Vasilcoiu pe facebook.

Alertă la Guvern. FOTO. Ministru luat cu ambulanța. I s-a făcut rău chiar în fața premierului Ciucă. ”Respir ca peștii, dar nu mor” 6

Advertisement
loading...

Popular