Connect with us

Ultima Ora

7.000 de oameni s-au imunizat la Maratonul Vaccinării de la Timişoara

Published

on

7.000 de oameni s-au imunizat la Maratonul Vaccinării de la Timişoara 1

Aproape 7.000 de oameni au ales să se imunizeze împotriva COVID-19 la Maratonul Vaccinării de la Timişoara, care s-a încheiat luni dimineaţă la ora 08.00. 

Maratonul Vaccinării de la Timişoara s-au imunizat 6.700 de persoane, iar cele mai multe s-au prezentat în cursul zilei de sâmbătă. Printre cei care s-au vaccinat la acest eveniment se numără membrii trupei rock Cargo, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s şi cântăreaţa de muzică de petrecere Stana Izbaşa.

Organizatorii mai transmit că niciunul dintre cei imunizaţi la Maratonul Vaccinării nu a raportat vreo reacţie adversă majoră.
Maratonul Vaccinării de la Timişoara a început vineri, 23 aprilie, la ora 16.00 şi s-a încheiat luni, 26 aprilie, la ora 08.00 dimineaţa, iar oamenii s-au putut imuniza prezentând doar cartea de identitate.
Proiectul iniţiat de Asociaţia pentru ATI Aurel Mogosanu a adunat laolaltă peste 400 de medici, asistente medicale de la toate spitalele din Timişoara, dar şi studenţi la Medicină. Aceştia s-au organizat în grupe de câteva zeci, care care s-au schimbat la câteva ore pentru a face faţă numărului de pacienţi.
Cei care s-au imunizat la acest Maraton al Vaccinarii au primi doze de ser de la Pfizer, iar rapelul va avea loc printr-un maraton identic la 21 de zile de la prima doză, la Sala Olimpia.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că un Maraton al Vaccinării va avea loc la Bucureşti, în week-endul 7-9 mai, iar acesta va fi urmat de evenimente similare în marile centre universitare – Târgu Mureş, Cluj, Iaşi şi Craiova.
loading...

Popular